κατοικέω (katoikeô) da κατά e οἰκέω TDNT - 5: 153,674 Numero Strong: G2730 verbo 1) abitare, stabilirsi 1a) metaforicamente riferito a poteri divini, influenze, eccetera, che vengono ad abitare nell'anima, per guidarla, istruirla, governarla 2) dimorare, abitare 2a) di Dio nel tempio, sempre presente per gli adoratori
κατοικεῖ: 3sing. att. pres. ind. κατοικεῖν: att. pres. inf. κατοικεῖς: 2sing. att. pres. ind. κατοικεῖτε: 2pl. att. pres. ind. κατοικῆσαι: att. aor. inf. κατοικήσας: att. aor. ptc. nom. sing. masc. κατοικοῦντας: att. pres. ptc. acc. pl. masc. κατοικοῦντες: att. pres. ptc. nom. pl. masc., att. pres. ptc. voc. pl. masc. κατοικοῦντι: att. pres. ptc. dat. sing. masc. κατοικούντων: att. pres. ptc. gen. pl. masc. κατοικοῦσιν: att. pres. ptc. dat. pl. masc. κατοικῶν: att. pres. ptc. nom. sing. masc. κατῴκησεν: 3sing. att. aor. ind. (+Ἱεροσόλυμα) soggiornare: 1 (+αὐτός) stabilire: 1 (+ὁ) abitare: 1 (+ὁ) residenza: 2 (+εἰμί) abitare: 1 (+ἐκεῖ) abitare: 1 abitare: 35 fare abitare: 1 prendere dimorare: 1 Totale: 44
|